PhilArchive
open access
Dumnezeu, Constituțía și imperativul neutralitățíi. O analiză critică a ideii de revizuire a Constituției în sens creștin
Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”.
Conceptio Open Archive
Analyze & explore related research in Conceptio
Connect this record directly into your research workflow or AI agent. Explore citations across open repositories, query full text, and export structured proof bundles.
This document is indexed with metadata only: full text is not available in the archive for this record. Open the official source ↗
Related documents
- Epistemologia gravitației cuantice#767013
- Teste gravitaționale ale relativității generale#767177
- Commenitorium Orosii ad Augustinum de Errore Priscillianistarum et Origenistarum#496020
- Ode Solemnis sub incessum Musarum, quando Perillustris ... Dominvs Henricvs a Cocceivs ... Novem Viros ... consvltissimosqve Henricvm Danielem Trvtenivm ... Christophorvm Leonhardvm ... Johannem Benedictvm Schartow ... Ernestvm Fridericvm Cammannvm ... Joachimvm Fridericvm Bartholdi ... Gothofredvm Weighardvm ... Johannem Christianvm Wellmannvm ... Philippvm Wasmvht ... Johannem Conradvm Lang ... Avctoritate Regia Constitutus ad hunc actum illustrem & persplendidum Eminentissimus Procancellarius A. cIɔ Iɔcc XVII. d. 2. Sept. Omnes I. V. Doctores more institutoque majorum in templo e sublimi cathedra publice renunciaret, a puero assa voce rite decantata#215499
- Una rara traduzione dello Spaccio de la bestia trionfante. Il Ciel Reformé dell'Abbé de Vougny.#736636
Record · ID 741350
Retrieved via Conceptio: every document is proof-bundled with source, license, and retrieval metadata.
Retrieved via Conceptio: every document is proof-bundled with source, license, and retrieval metadata.
Bring this data into your agent: Connect via MCP or API · 20 free credits to start · no card required
Read the Docs → · View CLI source on GitHub · Conceptio Open Knowledge Archive
Read the Docs → · View CLI source on GitHub · Conceptio Open Knowledge Archive