Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice

În acest eseu evidențiez principalele aspecte psihologice și filosofice desprinse din filmul Solaris regizat de Andrei Tarkovski, precum și tehnicile cinematografice utilizate de regizor pentru a-și transmite mesajele spectatorului. În ”Introducere” prezint pe scurt elementele relevante din biografia lui Tarkovski și o prezentare generală a romanului Solaris a lui Stanislav Lem și filmul Solaris în regia lui Andrei Tarkovsky. În ”Tehnica cinematografică” vorbesc despre ritmul specific al scenelor, mișcarea radicală declanșată de Tarkovsky în cinematografia modernă, rolul elementelor simbolice și iconice, , și afinitățile cu zona fantastică a literaturii ruse. În ”Aspecte psihologice” analizez problema comunicării într-o societate umană a viitorului considerată de Tarkovsky ca rigidă, obsesia casei, și evoluția personală a lui Kris, Hari, și a relațiilor dintre ei. În ”Aspecte filosofice” se analizează filmul prin prisma filosofiei minții (dualismul cartezian, reducționismul și funcționalismul), a problemei identității personale, a teoriei spațiilor heterotopice dezvoltată de Michel Foucault, și interpretările semantice care se pot deduce din film. De asemenea, se analizează problema identității personale prin prisma filosofiei lui Locke. ”Concluziile” expun ideile generale rezultate din acest eseu, respectiv că Tentativele omului de a clasifica și de a păstra forme de interacțiune cu entități necunoscute vor fi întotdeauna condamnate la eșec și vor reflecta o greșeală majoră în lumea panoptică în care trăim. În acest cadru de analiză a filosofiei minții, funcționalismul pare a fi cel mai intuitiv. Solaris este, totuși, un film care începe ca o căutare a răspunsurilor și ajunge să ofere aceste răspunsuri împreună cu o serie de întrebări cu totul diferite.