PhilArchive
open access
Moartea - Aspecte psihologice, ştiinţifice, religioase, culturale şi filozofice
Despre moarte, durere, doliu, viaţa de după moarte şi nemurire. De ce trebuie să murim ca oameni pentru a trăi ca specie. "Nimeni nu vrea să moară. Chiar și cei care doresc să ajungă în cer, nu ar vrea să moară pentru a ajunge acolo. Și totuși, moartea este destinația pe care o împărtășim cu toții. Nimeni nu a scăpat vreodată. Și aşa şi trebuie, pentru că Moartea este foarte probabil cea mai bună invenție a Vieții. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea şterge pe cele vechi pentru a face loc celor noi. În momentul ăsta noul eşti tu, dar într-o zi, nu peste mult timp, vei deveni treptat vechi, și vei fi şters la rândul tău. Îmi pare rău că sună aşa de dramatic, dar este cât se poate de adevărat. Timpul tau este limitat, așa că nu-l irosi trăind viața altcuiva. Ai grijă să nu fii prins în dogme - trăind prin rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să înece propria ta voce interioară. Și cel mai important, ai curajul să urmezi inima și intuiția ta. Ele știu cumva deja ce îți dorești tu cu adevărat să devii. Orice altceva este de importanţă secundară." (Steve Jobs) CUPRINS: Moartea - Termeni asociaţi - Senectutea - Semne de moarte biologică - Conceptul de moarte - Moartea în societate şi cultură - Uitarea veşnică - - Uitarea şi Subiectivitatea - - În filosofie Moartea programată a celulelor - Istorie - Tipuri - - Apoptoza - - Autofagia - - Alte tipuri - Originea evolutivă Obiceiuri mortuare - Înmormântarea - - Istorie - - Motivaţii pentru înmormântare umană - Cimitire - - Obiceiuri şi practici în cimitire - - - Flori - - - Pietre - - - Cruci - - Cimitire şi superstiţie - Preotulsul în religia ortodoxă - - Serviciul religios - - Coliva - - Când se practică parastasul - - Litate Doliul - Procesul de doliu - Reacţii - Cinci identităţi ale persoanelor în doliu - Ştiinţa durerii - - Cele patru traiectorii Bonanno ale durerii - Teoria celor cinci etape - Procese fiziologice şi neurologice - Teorii evolutive ale doliului - - Riscuri - - Complicaţii ale doiului Experienţe aproape de moarte - Caracteristici - Studii - - Varianţa în studiile EAM - - Analiza neurobiologică şi psihologică - - Starea REM - - Visul lucid - - Psihologia computaţională - - Efecte - - Cercetarea inter-culturală - - Studiile Van Lommel - - Studiul AWARE Nemurirea - Abordări ştiinţifice - Abordări religioase - Nemurirea biologică - - Specii biologice nemuritoare - - Evoluţia îmbătrânirii - Speranţe privind nemurirea biologică umană - - Substanţe care prelungesc durata de viaţă - - Nemurirea tehnologică - - Crionica - - Încărcarea minţii la calculator - - Cibernetica - - Nemurirea evoluţionară - Puncte de vedere religioase - - Religia greacă antică - - Marii maeştri - - Budism - - Creştinism - Etica nemuririi - - Indezirabilitatea nemuririi - Sufletul - - Abordări filosofice - - - Socrate şi Platon - - - Aristotel - - - Avicenna şi Ibn al-Nafis - - - Toma de Aquino - - - Immanuel Kant - - - James Hillman - - - Filosofia minţii - Scientologia Viaţa de Apoi (Viaţa de după moarte) - Filozofia vieţii de Apoi - - Filozofia modernă
Conceptio Open Archive
Analyze & explore related research in Conceptio
Connect this record directly into your research workflow or AI agent. Explore citations across open repositories, query full text, and export structured proof bundles.
This document is indexed with metadata only: full text is not available in the archive for this record. Open the official source ↗
Related documents
- Concepte Deschise: Simbolul Între Istoria Religiilor Și Teologie. Mircea Eliade - Alexander Schmemann#103565
- Spicilegium Philosophicum#104126
- Dio può agire nella storia solo con le sue «mani», ossia il Figlio e lo Spirito. Per una teologia delle missioni divine#690779
- Metodologii în activitatea de informații#767116
- Teoria cauzală a referinței a lui Saul Kripke#99704
Record · ID 767113
Retrieved via Conceptio: every document is proof-bundled with source, license, and retrieval metadata.
Retrieved via Conceptio: every document is proof-bundled with source, license, and retrieval metadata.
Bring this data into your agent: Connect via MCP or API · 20 free credits to start · no card required
Read the Docs → · View CLI source on GitHub · Conceptio Open Knowledge Archive
Read the Docs → · View CLI source on GitHub · Conceptio Open Knowledge Archive